Parcurile joacă un rol important în viața noastră, ca locuitori ai orașelor. Aici ne reconectăm cu natura, din care facem parte, în mijlocul căreia am evoluat din timpuri imemoriale. Aici ne relaxăm, ne odihnim, facem sport și ne distrăm, ne limpezim gândurile și ne încărcăm cu energie. Contactul cu natura ne crește imunitatea, creativitatea și productivitatea, iar procesele de vindecare ne sunt accelerate.

De aceea parcurile sunt investiții, de cele mai multe ori publice, în sănătatea și bunăstarea fiecăruia dintre noi, cu efecte benefice la nivelul întregii comunități.

Cum creștem eficiența acestei investiții? Prin intervenții și programe care:

• cresc atractivitatea unui parc pentru un număr mai mare de utilizatori, solitari sau în grupuri;
• prelungesc durata vizitelor, respectiv cresc frecvența lor;
• consolidează serviciile ecosiste mice (depoluarea și împrospătarea aerului, absorbția apelor de ploaie, biodiversitate pentru un echilibru ecosistemic bun etc.).

Astfel tendințele actuale în amenajarea parcurilor se bazează în mare măsură pe următoarele 5 principii:

1. Efort minim, versatilitate maximă

Economia de resurse și de efort este un principiu fundamental al naturii, pe care îl adoptă din ce în ce mai multe municipalități cu ambiții de sustenabilitate. Menținerea unei vegetații potrivite locului și păstrarea peisajului natural cât mai puțin alterat, potențând valorile existente, au ca efect proliferarea naturii și reducerea efortului și cheltuielilor de întreținere, din care comunitatea poate beneficia exponențial. Crearea unei nevoi de întreținere consistentă și costisitoare este contraproductivă și mereu de evitat.

Amenajările minimale sau polivalente oferă o mare diversitate de oportunități de petrecere a timpului mai multor oameni cu nevoi și interese diferite, respectiv acelorași oameni în momente și contexte diferite.

Spre exemplu, locul de joacă pentru copii este utilizat doar în timpul zilei, doar de copii, pe când aceeași pajiște ori zonă umbrită de copaci poate fi folosită într-o singură zi de copii, tineri sau vârstnici, de indivizi singuri, cupluri de îndrăgostiți, familii ori grupuri de prieteni. Această abordare este incluzivă, oferă oportunități de întâlnire și socializare între categorii sociale altfel segregate, cultivă empatia în rândul acestora, crește coeziunea și reziliența comunității.

De asemenea, suprafețele impermeabile precum asfaltul și betonul ar trebui să fie minime, iar anumite zone ale parcului pot fi asumate ca inundabile, pentru a maximiza absorbția apelor de ploaie și a reduce riscul inundațiilor produse de fenomene meteo extreme în zonele construite. Peisajul generat este cu atât mai versatil.

2. Locuri de ședere numeroase și diverse

Locurile de adăstare ne oferă confortul necesar pentru prelungirea timpului petrecut în parc, singuri sau în grupuri, pentru a citi sau a lua prânzul, a ne aștepta unii pe alții, a petrece timp împreună, a admira peisajul sau pur și simplu a ne odihni.

Scaunele și băncile sunt amplasate în parc în funcție de trasee și puncte de atracție, de condiții de însorire și umbrire și alte asemenea criterii. Tipurile de scaune și bănci și modul de dispunere a acestora unele față de altele invită sau impun anumite comportamente și moduri de utilizare.

Spre exemplu:

• așezarea centrifugă a locurilor de stat la intrările în parc sunt destinate în special celor care își așteaptă partenerii sau grupurile
• așezarea centripetă invită grupuri de prieteni să se adune și să petreacă împreună mai mult timp
• mesele de picnic sunt printre cele mai întâlnite locuri de ședere destinate socializării;
• scaunele și băncile mobile fac deliciul celor care vor mai multă libertate de decizie: singuri, în grup restrâns sau în mulțime, în razele soarelui sau la umbra răcoroasă a unui copac, admirând jocul fântânilor arteziene sau dansul pasionaților de tango.

3. Deplasări sigure și agreabile

Ne bucurăm mai mult de un parc ușor accesibil, în care ne putem deplasa în siguranță și confortabil. Parcul să fie la o distanță rezonabilă de locuință, școală sau serviciu, iar căile de acces (intrările) să fie numeroase, cel puțin corelate cu rețeaua stradală. De asemenea, scopurile și modurile de deplasare diferite trebuie înțelese, asumate și tratate corespunzător: lente ori dinamice, recreative ori funcționale.

Spre exemplu, pistele dedicate bicicletelor încurajează deplasarea acestora cu viteză superioară, în timp ce familiile cu copii mici, vârstnici sau cupluri ieșite la plimbare se deplasează lent și mai puțin vigilent. Pentru crearea unui mediu agreabil și evitarea conflictelor, fie sunt separate ferm cele două moduri de deplasare prin distanțare sau texturi diferite ale pavajului, asigurând o lățime confortabilă pentru fiecare în parte, fie se adoptă conceptul de shared space, unde utilizatorii își negociază traseul și viteza.

Pistele de biciclete fac mai degrabă parte din rețeaua de deplasări funcționale în cadrul orașului, nu neapărat de loisir. Însă deseori ele însoțesc coridoarele verzi (vegetale) și albastre (cursuri de ape) la nivel de oraș, uneori și regional, fiind mult mai intens folosite dacă asigură continuitate și condiții de deplasare în siguranță într-un mediu agreabil: în aer curat, la umbra copacilor, înconjurați de verdeață.

4. Biodiversitate și compatibilitate pentru o stare de bine

Un ecosistem echilibrat se autoreglează și se regenerează fără intervenție umană. Cu cât ne apropiem de acest ideal, cu atât mai sănătoasă este natura din jurul nostru și mai redus efortul de întreținere.

Iar pentru aceasta este nevoie de specii vegetale compatibile condițiilor locale și suficient de diverse pentru a reduce vulnerabilitatea la anumiți factori vătămători. Ele sunt asociate și alăturate astfel încât să se susțină reciproc sau cel puțin să aibă nevoi similare de umiditate, calitate a solului, lumină și soare etc. Bineînțeles, sunt de evitat speciile vegetale cu potențial alergen sau care generează conflicte.

Coridoarele vegetale asigură, în special prin coronamentul arborilor, habitate sustenabile pentru faună, care au un rol vital în polenizare și reglarea bolilor arborilor, respectiv mențin sănătatea ecosistemului.

În special arborii creează un microclimat agreabil și sănătos prin umbră și umiditate, reduc viteza vântului, produc oxigen, absorb praful, CO2 și apele produse de ploi, reduc incidența fenomenelor meteo extreme și efectele acestora, din ce în ce mai problematice în orașe (furtuni, inundații etc.).

5. Identitatea parcului – identitatea comunității

Un parc-pădure, precum Sub Arini, are deja o identitate puternică, prin modul, momentul și rațiunea pentru care a fost înființat, prin relieful și vegetația sa, prin modurile în care generații întregi l-au utilizat. Identitatea lui este strâns legată de identitatea comunității locale și motiv de mândrie.

De aceea orice intervenție asupra unui astfel de parc ar trebui să pornească de la identificarea valorilor identitare existente, iar orice propunere de înnoire să fie judicios cântărită cu ceea ce elimină sau reduce. Implicarea comunității printr-un proces participativ poate fi extrem de valoroasă, dacă este făcută iterativ și comprehensiv, cu o reprezentare relevantă a membrilor acesteia.

La conturarea, consolidarea sau înnoirea unei identități pot contribui atât elemente perene, cât și temporare, atât elemente materiale, cât și imateriale. Identitare pot fi în egală măsură un arbore, un festival, un pavilion ori săniușul.

Parcurile care sunt proiectate având în vedere istoria și cultura orașului sau a zonelor învecinate creează o legătură între utilizatorii acestor spații. Elementele specifice de design, inclusiv plante, materiale, obiecte de artă, monumente și referințe la utilizările sau arhitectura sitului istoric îmbunătățesc și mai mult experiența, îi consolidează semnificația și scot în evidență acele calități care fac o regiune, un oraș sau un parc unic.

Surse:

ing. horticol & peisagist Diana Culescu

EMBODYING THE CITY: IDENTITY AND USE IN URBAN PUBLIC SPACE – https://vtechworks.lib.vt.edu/bitstream/handle/10919/32225/bookfinal2.pdf?sequence=1&isAl